Păcat originar: Diferență între versiuni
m wikilink |
(doctrina harului) |
||
| Linia 4: | Linia 4: | ||
''Epistola lui Pavel către {{Bibleref|Romani|5|12}}'': “De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit.” |
''Epistola lui Pavel către {{Bibleref|Romani|5|12}}'': “De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit.” |
||
[[Pelagianism|Pelagius]] considera că mântuirea este obținută pe drept, pe merit personal, prin [[liber arbitru]] (dar în cadrul [[creștinism]]ului).{{sfn|McGrath|2011|p=19}} [[Fericitul Augustin]] i-a răspuns lui Pelagius prin introducerea conceptului de păcat originar, susținând că voința omenească este complet incapabilă să obțină mântuirea, datorită vicierii ei cu acest păcat originar.{{sfn|McGrath|2011|p=19}} Pentru Augustin, nimeni nu merită să fie mântuit, mântuirea fiind un dar nemeritat oferit de Dumnezeu.{{sfn|McGrath|2011|p=19}} |
[[Pelagianism|Pelagius]] considera că mântuirea este obținută pe drept, pe merit personal, prin [[liber arbitru]] (dar în cadrul [[creștinism]]ului).{{sfn|McGrath|2011|p=19}} [[Fericitul Augustin]] i-a răspuns lui Pelagius prin introducerea conceptului de păcat originar, susținând că voința omenească este complet incapabilă să obțină mântuirea, datorită vicierii ei cu acest păcat originar.{{sfn|McGrath|2011|p=19}} Pentru Augustin, nimeni nu merită să fie mântuit, mântuirea fiind un dar nemeritat oferit de Dumnezeu.{{sfn|McGrath|2011|p=19}} |
||
Conform lui [[Leibniz]], anticii numeau păcatul lui [[Adam și Eva|Adam]] drept ''felix culpa'', adică o greșeală din care a izvorât actul cel mai nobil cu putință, sacrificiul lui [[Isus]] [[Hristos]].<ref name=leibniz>{{en icon}}G.W. Leibniz, [http://www.class.uidaho.edu/mickelsen/texts/Leibniz%20-%20Theodicy.htm Theodicy].</ref> El argumentează acest punct de vedere citând tezele [[Augustin de Hipona|Sfântului Augustin]], care sublinia în repetate rânduri că [[Dumnezeu]] a permis răul doar pentru a produce un bine cât mai mare<ref name=leibniz/> și ale [[Toma de Aquino|Sfântului Toma]], care arăta că permiterea răului lucrează spre binele universului.<ref name=toma>[[Toma de Aquino]] in libr. II. sent. dist. 32, qu. I, art. 1.</ref><ref name=leibniz/> |
Conform lui [[Leibniz]], anticii numeau păcatul lui [[Adam și Eva|Adam]] drept ''felix culpa'', adică o greșeală din care a izvorât actul cel mai nobil cu putință, sacrificiul lui [[Isus]] [[Hristos]].<ref name=leibniz>{{en icon}}G.W. Leibniz, [http://www.class.uidaho.edu/mickelsen/texts/Leibniz%20-%20Theodicy.htm Theodicy].</ref> El argumentează acest punct de vedere citând tezele [[Augustin de Hipona|Sfântului Augustin]], care sublinia în repetate rânduri că [[Dumnezeu]] a permis răul doar pentru a produce un bine cât mai mare<ref name=leibniz/> și ale [[Toma de Aquino|Sfântului Toma]], care arăta că permiterea răului lucrează spre binele universului.<ref name=toma>[[Toma de Aquino]] in libr. II. sent. dist. 32, qu. I, art. 1.</ref><ref name=leibniz/> |
||
Versiunea de la 28 iunie 2024 01:47
Expresia biblică Păcat originar apare în următorul loc din Noul Testament:
Epistola lui Pavel către Romani 5:12: “De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit.”
Pelagius considera că mântuirea este obținută pe drept, pe merit personal, prin liber arbitru (dar în cadrul creștinismului).[1] Fericitul Augustin i-a răspuns lui Pelagius prin introducerea conceptului de păcat originar, susținând că voința omenească este complet incapabilă să obțină mântuirea, datorită vicierii ei cu acest păcat originar.[1] Pentru Augustin, nimeni nu merită să fie mântuit, mântuirea fiind un dar nemeritat oferit de Dumnezeu (doctrina harului).[1]
Conform lui Leibniz, anticii numeau păcatul lui Adam drept felix culpa, adică o greșeală din care a izvorât actul cel mai nobil cu putință, sacrificiul lui Isus Hristos.[2] El argumentează acest punct de vedere citând tezele Sfântului Augustin, care sublinia în repetate rânduri că Dumnezeu a permis răul doar pentru a produce un bine cât mai mare[2] și ale Sfântului Toma, care arăta că permiterea răului lucrează spre binele universului.[3][2]
Iudaismul mainstream și islamul nu recunosc conceptul de păcat originar.[4][5][6]
Note
- ^ a b c McGrath 2011, p. 19.
- ^ a b c en G.W. Leibniz, Theodicy.
- ^ Toma de Aquino in libr. II. sent. dist. 32, qu. I, art. 1.
- ^ SIN: – Jewish Encyclopedia. Retrieved 12 July 2013.
- ^ „Islamic beliefs about human nature”. ReligionFacts. . Accesat în .
- ^ „Repentance - Oxford Islamic Studies Online”. www.oxfordislamicstudies.com (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
Arabic tawbah. A major theme of the Quran, mentioned over seventy times and with an entire surah (9) titled for it. Usually described as turning toward God, asking forgiveness, and being forgiven. Islam has no concept of original sin, need for atonement, or ecclesiastical confession. Repentance and forgiveness are a direct matter between the individual and God, requiring no intercession. In cases of sin against another person, restitution is required. In cases of sin against God, repentance, remorse, and resolution to change one's behavior are considered sufficient. Although classical scholars emphasized the individual dimension of repentance, many revivalists and reformists have tied individual actions to larger issues of public morality, ethics, and social reform, arguing for reimplementation of the Islamic penal code as public expiation for sins. Sufis understand repentance as a process of spiritual conversion toward constant awareness of God's presence. Muhammad reputedly requested God's forgiveness several times daily.
Bibliografie
- McGrath, Alister E. (). Christian Theology: An Introduction. Wiley. p. 351. ISBN 978-1-4443-9770-3. Accesat în .