Sari la conținut

Perisodactile

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Perissodactyla)
Perisodactile
Fosilă: Paleocenul superior - Holocen
Copita unui cal
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Infraclasă: Eutheria
Supraordin: Laurasiatheria
Ordin: Perissodactyla
Owen, 1848
Familii[1]

Perisodactilele (Perissodactyla, din greacă perissos = impar, inegal și daktylos = deget) sau imparicopitatele sunt un ordin de mamifere erbivore nerumegătoare de talie mijlocie și mare la care picioarele se termină cu degete copitate neperechi, fiind dezvoltat, în special degetul al treilea (picior de tip mezaxonic); celelalte degete sunt mai puțin dezvoltate sau sunt rudimentare ca adaptare pentru alergat. Ordinul cuprinde trei familii de mamifere actuale: Equidae (cai, măgari, zebre), Tapiridae (tapiri) și Rhinocerotidae (rinoceri).

Caracterele generale ale ordinului

[modificare | modificare sursă]
  • Piciorul
    • Mamifere digitigrade (care se sprijină în mers numai pe degete);
    • Picior de tip mezaxonic la care axa piciorului trece prin degetul III. O caracteristică a acestui deget este că el este mai dezvoltat în comparație cu celelalte degete. Această caracteristică se păstrează și atunci când există patru degete, cum se întâlnește la tapir;
    • vârful degetului sau degetelor sunt învelite de o copită.
  • Dentiția
    • dentiția este de obicei completă;
    • incisivii sunt puternici, au vârfurile lățite și se suprapun exact cei de pe maxilarul superior cu cei de pe maxilarul inferior. Acești incisivi servesc la ruptul ierbii;
    • apare un spațiu mai mare între canini și premolari;
    • caninii, în general, sunt reduși sau rudimentari. La eqvidele femele de obicei aceștia lipsesc.
  • Tubul digestiv
    • are un cec foarte dezvoltat.
  • Reproducerea
    • reproducerea este anuală;
    • mamelele sunt în număr de două localizate în zona inghinală;
    • puii pot să își urmeze părinții după câteva zile.

Ordinul Perissodactyla (imparicopitate)

  1. ^ Hooker, 2005, p. 206.
  • Dumitru Murariu. Din lumea mamiferelor. Mamifere terestre, vol. II. Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1993.
  • Dumitru Murariu, Fauna României. Mammalia, vol. XVI, Fascicula 4 – Lagomorpha, Cetacea, Artiodactyla, Perissodactyla. Editura Academiei Române, București, 2004, 209 p.
  • Victor Pop. Zoologia vertebratelor. Vol. II. Fasc. 2, Mamiferele. Editura Didactică și Pedagogică. București, 1962.
  • Z. Feider, Al. V. Grossu, St. Gyurkó, V. Pop. Zoologia vertebratelor. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967.